CARTE DE COLORAT

Zece artiști și artiste din România au contribuit cu creațiile lor la realizarea cărții de colorat O licărire în Lumea Minunată dedicată copiilor internați la Spitalul Marie Curie din București. Cinci sute de exemplare au fost distribuite pacienților internați în prezent sau care se vor interna la Spital în viitor. Scopul realizării cărții a fost să aducă un strop de speranță și de bucurie copiilor și să le permită să viseze.

Carine Arnakis se identifică cu limbajul desenului, picturii și ilustrației. Ea creează narațiuni inspirate din viața de zi cu zi, unele imaginate, altele desprinse din propria realitate. Călătoriile în toate formele ei și figura umană sau obiectele din imediata ei vecinătate sunt teme recurente în lucrările ei.

Carine spune că cele două desene realizate pentru cartea de colorat au pornit dintr-o temă recurentă care o preocupă – călătoria în toate formele ei și mixul cultural. Intenția artistei a fost să creeze speranță pentru vindecare în sufletul celor bolnavi și să stârnească în ei dorința de a călători, construită tot în jurul speranței că, într-o zi, vor putea să depășească boala.

Pe Dona Arnakis o preocupă forma organică a lucrurilor și corpurilor. Îi place să lucreze cu diverse tehnici, dar, cel mai mult, o interesează desenul. O inspiră orice, de la propria persoană, până la mobila din casă și altele. Intenția ei de bază este să creeze. Abordează în desenele sale idea de „sine”, de constiință proprie, proiecții spre viitor și momente prezente. Alteori, spune ea, nu are un concept de sine stătător și se bazează doar pe impuls.

Desenele propuse pentru cartea de colorat sunt reprezentarea unor elemente din casă și a unor activități reimaginate și rearanjate în scenă. Sunt o fuziune de elemente care îi dau o stare de bine. Desenele au fost realizate cu intenția de a sublinia însemnătatea recunoștinței pentru lucrurile și experiențele din viață și valoarea conștientizării acesteia.

Lucian Barbu trăiește și desenează în Timișoara și este a cincea parte din Balamuc, a patra parte din afterhoursworkclub și jumătate din LuciAna. Lucrează în desen, bandă desenată și ilustrație editorială și este pasionat de formele publicațiilor independente, de benzile desenate alternative și moduri neconvenționale de imprimare.

Împreună cu Balamuc și afterhoursworkclub, acesta explorează contexte de imprimare alternativă și legătorie de carte neobișnuită, expunând rezultatele la târgurile de publicații artistice la care participă cu cele două colective. Împreună cu artista Ana Kun, cei doi activează într-o dinamică de duo pentru a crea lucrări cu dimensiuni activiste, terapeutice și eliberatoare.

Roberta Curcă este o artistă stabilită în București, care lucrează cu desen, fotografie de tipologii, obiecte și cărți de artist. În practica ei, folosește o formă de investigație sistematică concentrată asupra unor structuri, obiecte sau vizualitatea unor obiecte reprezentate adesea sub formă de arhive, desene tehnice, notițe, mostre sau alte forme folosite pentru a organiza sau prezenta informație.
„Plante, curcă, găină, semințe, covrig și porumbel: elemente multiplicate ca într-un dinamism primitiv, dar și forme singulare și intervenții spontane de forme geometrice. M-am gândit la stele ca simbol pentru călăuzire și la semințe și plante ca elemente care pot avea un rol terapeutic, dar care sunt și hrană pentru noi și păsări. Porumbeii sunt simbol al persistenței, bunăstării și libertății.”

Parcursul profesional al artistului Daniel Florea poate fi reprezentat printr-o linie orizontală neîntreruptă, frântă doar de schimbări de direcție, de abordare și mediu de lucru. A urmat cursurile de Licență și Master, specializarea Grafică, la UNArte, în București. A fost bursier la Fundația Regală Margareta a României. Lucrările lui au făcut parte din expoziții de grup în București, Timișoara și Brașov, în Ljubljana, Slovenia și în Zrenjanin, Serbia.

Daniel și-a dorit într-unul din cele două desenepropuse pentru carte să obțină o varietate de transparențe, suprapuneri și materialități, astfel încât cel care colorează să poată interveni în moduri neașteptate și cu gesturi diferite.

Prima carte ilustrată de artista Agnes Keszeg a apărut în 2006 la Editura Cerkabella (Ungaria). De atunci, a desenat patruzeci de volume, dintre care, unele au apărut în Ungaria, altele în România, iar ultima, în Republica Moldova. A desenat ilustrații de modă pentru multe reviste de modă din întreaga lume (Coreea, Spania, China, Japonia, Taiwan, Turcia, Grecia). Agnes locuiește și lucrează în Cluj-Napoca.
Agnes ilustrează scene din viața obișnuită a șoarecilor. „Seria poate fi continuată la infinit cu scene din viața șoarecilor.” – adaugă artista. Elementul comun din cele două desene propuse este un mare concert care se anunță în oraș și atmosfera pe care o creează printre șoareci această veste.

Ana Kun (n. 1981), artistă vizuală în Timișoara, ⅕ din colectivul Balamuc, ¼ din colectivul Zephyr, ½ din LuciAna și alte duo-uri. Deși cu pregătire formală în grafică (licență) și scriere creativă (dizertație), practica ei convivială depășește domeniul artelor vizuale și se extinde în literatură/text hibrid, publicistică independentă (fanzin) și practici colaborative.

Tema propusă de Ana pentru unul din cele două desene este speranța pentru un viitor strălucitor.

Lea Rasovszky (n. 1986) trăiește și lucrează la București. În 2008, a absolvit Universitatea de Arte București, secția Foto-Video, iar, în 2010, masteratul acestui deprtament. În 2024, a terminat studiile doctorale ale departamentului de Istoria și Teoria Artei, Universitatea de Arte București, cu o teză despre desen și instalație.
Cele două desene propuse de Lea pentru cartea de colorat vorbesc despre importanța animalelor, a prietenilor moi de pluș și a iubirii necondiționate în procesul vindecării. „Pentru mine, universul creaturilor mici este unul amplu pe care l-am cunoscut intens în copilărie și în care în continuare mă regăsesc. Mi-am dorit să explorez imagini blânde, ludice și cu care poți relaționa fără filtre conceptuale. Uneori arta poate fi despre bucurie și prietenie și asta e suficient.” – adaugă artista.

Sorina (aka Vazelina) jonglează cu benzile desenate, ilustrația și designul grafic de 20 de ani încoace. S-a format printre echipele revistelor Omagiu, Tataia, Regard Revue, DOR și Scena9.
În paralel, s-a ocupat de proiecte culturale, educaționale, a susținut ateliere cu copii/studenți și a contribuit cu materiale vizuale la eforturile diverselor organizații/asociații din București și Timișoara.

Despre propunerea ei pentru cartea de colorat destinată pacienților internați la Spitalul Marie Curie, Sorina spune: „În carnețele desenez arborii din mediul urban, de mai mulți ani. Îi văd ca pe niște mici oaze prin deșertul de betoane. Pentru proiectul A Network of Care, am ales să ilustrez același subiect, de data asta și din prisma biodiversității pe care arborii o susțin, desenând un soi de spital/hotel/spațiu cu de toate pentru toate vietățile.”

Iulia Toma trăieşte şi lucrează în Bucureşti, utilizând ca mediu preferat materialul textil însoţit de fotografie, instalaţie sau text. Temele sociale precum feminismul, drepturile omului, relaţiile interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii sau echitatea socială fac obiectul preocupărilor sale.

Desenele propuse de Iulia pentru cartea de colorat fac parte din seria „The future comes to life” (2021), care, mai apoi, s-a dezvoltat în proiectul expus la Galeria Ivan, „I Plant an eye against the Mind’s Grain”. Artista s-a gândit la ușurința și libertatea cu care copiii desenează atunci când a realizat cele două desene. „Mi-ar plăcea ca ei să continue aceste desene, nu doar să coloreze o suprafață, ci să creeze o altă poveste în jurul acestor creaturi,” mai adaugă ea.